ŠKODA a obţinut rezultate financiare spectaculoase și vânzări-record în 2015

06.04.2016

În 2015, ŠKODA a atins noi recorduri din punct de vedere al vânzărilor de automobile la nivel global, dar și din prisma rezultatelor financiare obținute. Livrările către clienți au crescut cu 1,8% până la 1.055.500 automobile (2014: 1.037.200). De asemenea marca a atins o cifră de afaceri record, cu o creștere de 6,2% realizând o nouă performanță de 12,5 miliarde euro (2014: 11,8 miliarde euro); profitul operațional a crescut cu 12,0% până la 915 milioane euro (2014: 817 milioane euro). Producătorul ceh de automobile plănuiește să crească în continuare şi în anul 2016. Viitoarele modele SUV vor juca un rol important în dezvoltarea ŠKODA.

 

"2015 a fost un an bun pentru ŠKODA. În ciuda unor condiții de piață pline de provocări, compania și-a păstrat direcția pe tot parcursul anului fiscal, atingând noi recorduri la numărul de livrări, cifra de afaceri și profit," a declarat CEO ŠKODA, Bernhard Maier. "Aceasta demonstrează că ŠKODA a atins un nou nivel al performanței. Succesul nostru este durabil." În lumina anului fiscal curent, Maier a adăugat, "Întreaga industrie auto are de înfruntat provocări majore. În aceste condiții, compania ŠKODA va continua să crească pe parcursul anului 2016, în timp ce va investi și în viitorul companiei conform Strategiei 2025. Aceasta va implica în mod special concepte auto alternative, digitalizarea mobilității individuale, împreună cu noi oferte pentru clienții noștri și extinderea gamei noastre de modele SUV." Printre altele, ŠKODA va lansa în această toamnă un nou și spațios model SUV, întărind astfel poziția mărcii în acest segment auto important.

ŠKODA a înregistrat noi recorduri în ceea ce privește cifra de afaceri și profitul. Cifra de afaceri a crescut la 12,5 miliarde euro (2014: 11,8 miliarde euro), depășind cu 6,2% recordul precedent, înregistrat în 2014. Profitul operațional a crescut cu 12,0% până la 915 milioane euro (2014: 817 milioane euro), reprezentând 7,3% din cifra de afaceri (2014: 7,0%).

"Creșterea vânzărilor de autovehicule, o gamă mai variată a modelelor vândute și optimizarea costurilor cu materia primă au contribuit la această creștere profitabilă," explică directorul financiar ŠKODA, Winfried Krause.

Profitul înainte de impozitare a crescut cu 9,2% până la 846 milioane euro (2014: 775 milioane euro). Profitul după impozitare s-a situat la 708 milioane euro (2014: 665 milioane euro), cu o creștere de 6,5% față de anul precedent. Investițiile în 2015 s-au ridicat la 591 milioane euro (2014: 698 milioane euro).

În anul 2015, ŠKODA a livrat o cifră-record de 1.055.500 automobile către clienții săi din întreaga lume. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 18.300 automobile sau 1,8% față de anul 2014 (1.037.200 automobile livrate).

Pentru ŠKODA, anul 2015 a fost din nou marcat de cea mai amplă ofensivă a modelelor ŠKODA din toate timpurile. Lansarea pe piață a noii ŠKODA Superb s-a aflat în lumina reflectoarelor. Dimensiunile și spaţiul generos clasează modelul Superb la nivelul superior al segmentului automobilelor din clasa medie. În plus față de caracterul practic, spaţiul generos și raportul excelent calitate-preț, care au făcut populară marca ŠKODA, noul Superb anunță o nouă era pentru marcă în materie de design și tehnologie.

"Succesul mărcii ŠKODA în anul fiscal 2015 este rezultatul unui efort de echipă considerabil. Dorim să le mulțumim angajaților pentru implicarea lor personală. De asemenea, aș dori să mulțumesc uniunii KOVO trade care a susținut dezvoltarea companiei în mod constructiv în 2015," a declarat membrul Consiliului de Administraţie ŠKODA, responsabil pentru HR Bohdan Wojnar.

Succesul companiei a continuat și la începutul anului 2016. Până la finalul lunii februarie, vânzările globale ŠKODA au crescut cu 4,5%, ajungând la 170.300 automobile, stabilind un nou record pentru primele două luni ale anului.

În lunile care urmează, ŠKODA va ridica ștacheta mai departe prin faza următoare a extinderii gamei de modele. Apariția modelului SUV ŠKODA VisionS a fost sărbătorită în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva la începutul lunii martie 2016. Pe lângă demonstrarea viitorului limbaj de design SUV, VisionS integrează cele mai importante tehnologii pe care ŠKODA le va dezvolta în anii următori, punând accent pe mobilitatea electrică, conectivitate și sisteme de asistare pentru siguranță și confort.

Cercetarea marchează lansarea campaniei SUV a mărcii ŠKODA. Pe parcursul anilor următori, compania își va îmbunătăți poziția cu produse noi pe segmentul important al SUV-urilor. La începutul toamnei acestui an, marca va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris noul SUV care va fi produs în serie. 


Grupul ŠKODA AUTO în cifre:

*Marca ŠKODA la nivel mondial

**Cuprinde producția Grupului ŠKODA Auto marca ŠKODA, exceptând producția din China, Bratislava/Slovacia sau Pune/India, dar incluzând și alte mărci ale Grupului, cum ar fi SEAT, Audi și VW

***Număr de angajați exceptând personalul agențiilor, dar incluzând stagiarii

 

 

ŠKODA  va ridica ștacheta mai departe prin faza următoare a extinderii gamei de modele. Lansarea SUV-ului ŠKODA VisionS a fost sărbătorită în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva.

Sursă: ŠKODA AUTO

 

 

ŠKODA AUTO

› este una dintre cele mai vechi companii auto din lume. Are sediul în Mladá Boleslav, unde compania a început să producă biciclete în anul 1895, acestea fiind urmate în curând de motociclete și automobile.

› în prezent oferă următoarele game de modele: Citigo, Fabia, Rapid, Octavia, Yeti şi Superb.

› în 2015 a livrat peste 1 milion de automobile la clienţii din întreaga lume.

› aparține, din 1991, de Volkswagen. Grupul Volkswagen este unul dintre cele mai de succes concerne auto din lume. În plus față de automobile, ŠKODA produce și dezvoltă, independent,  în asociere cu Grupul, componente precum motoare și transmisii.

› operează în trei locații din Republica Cehă; produce în China, Rusia, Slovacia și India, în principal prin intermediul unor parteneriate încheiate în cadrul Grupului, precum și în Ucraina și Kazahstan prin intermediul unor parteneri locali.

› are la nivel mondial peste 25.900 de angajați și activează în peste 100 de piețe.