SEAT prezintă un concept inovator surprinzător la Salonul Auto de la Paris

28.09.2016

Martorell, 28/09/2016. - SEAT a început numărătoarea inversă pentru Salonul Auto de la Paris, care-şi va deschide porţile pentru public în perioada 1-16 octombrie. Iar în 29 şi 30 septembrie, în timpul zilelor de evenimente dedicate presei, SEAT îşi va dezvălui conceptul unic al standului, care va oferi ocazia de a cunoaşte şi experimenta marca într-un mod complet diferit faţă de ceea ce s-a mai văzut până în prezent. 

Marca spaniolă va expune un stand cu un format surprinzător, compus din două spaţii distincte. Este vorba de un amfiteatru 4D în care va fi ţinută o conferinţă de presă continuă, la intervale de câte 30 de minute şi va oferi un configurator de maşini care utilizează tehnologia BitBrain pentru a configura SEAT Ateca în versiunea care se potriveşte cel mai bine emoţiilor utilizatorului. Mai există o zonă în exterior, unde SEAT va organiza un loc pentru socializare, un centru pentru presă şi o zonă de relaxare, printre altele, astfel încât vizitatorii să poate trăi şi experimenta marca. 

Conceptul "Created in Barcelona" se va evidenţia de asemenea în spaţiul dedicat mărcii SEAT la Paris, pentru a sublinia aspecte precum inovaţia, tehnologia şi designul urban. Toate acestea sunt valori împărtășite atât de SEAT, cât şi de oraşul Barcelona. 

SEAT parcurge un proces de transformare, pentru a deveni o marcă care pune accente mai puternice asupra oferirii unor soluţii mai simple şi mai accesibile de mobilitate. Această transformare va modifica viziunea companiei asupra viitorului, conceptul său de mobilitate, produsele şi serviciile, precum şi structurile, procedurile şi echipele interne.

Ateca, al treilea pilon al mărcii, va juca un rol important şi în capitala franceză. Primul SUV SEAT, care s-a dovedit deja a fi de succes, va merge cu un pas şi mai departe, în versiunea X-Perience, care va fi lansată acum. Ateca X-Perience, inspirată din cultura mediteraneană, ilustrează latura cea mai aventuroasă a modelului off-road, fiind un exerciţiu care demonstrează posibilităţile oferite de familia Ateca, precum şi potenţialul său viitor.

Salonul Auto de la Paris corespunde cu perioada când SEAT îşi consolidează rezultatele financiare şi îşi iniţiază cea mai mare ofensivă de produs din istoria mărcii. SEAT progresează continuu în direcţia profitabilităţii sustenabile şi este de aşteptat să încheie 2016 cu rezultate pozitive, după ce rezultatele de la jumătatea anului au relevat un profit operaţional de 93 de milioane de euro, adică un plus de 77% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. După Ateca, SEAT va lansa încă trei noi modele, inclusiv un nou crossover SUV, care va fi dezvoltat şi produs în Martorell.