Siguranță maximă: automobilele electrice ŠKODA sunt la fel de sigure ca modelele de automobile cu motoare cu ardere internă

25.08.2021

 

 

Mladá Boleslav, august 2021 - Încă de la primii pași ai etapei de dezvoltare a automobilelor electrice ŠKODA iV, inginerii ŠKODA AUTO iau o gamă largă de măsuri pentru a se asigura că automobilele oferă siguranță maximă, inclusiv în cazul unui accident. O atenție deosebită este acordată instalării bateriilor de înaltă tensiune, astfel încât acestea să fie protejate la impact și să fie totodată protejate împotriva supra-încărcării. Astfel automobilele electrice sunt la fel de sigure în caz de accident ca cele cu motoare cu ardere internă.

Autoturismele electrice moderne își protejează pasagerii în caz de accident la fel de fiabil ca autoturismele cu motoare cu ardere internă uzuale. Acest fapt este dovedit și de

ŠKODA ENYAQ iV, model ce a obținut recent cel mai mare scor, adică cinci stele, la testul Euro NCAP, continuând astfel cu succes seria de rezultate de top repurtate de modelele ŠKODA. Mai mult chiar, în ceea ce privește protecția ocupanților adulți și copii, SUV-ul electric ŠKODA a obținut cel mai ridicat scor din toate timpurile înregistrat vreodată de testul european de referință pentru siguranța la impact. Bateria de înaltă tensiune cu care este echipat ENYAQ iV este bine protejată și nu a reprezentat riscuri crescute pentru siguranță. Acest fapt a fost confirmat și prin studii independente realizate de cercetătorii specializați în accidente și în incendii. Din analizele lor a rezultat că autovehiculele electrice pe baterie dispun de același nivel de siguranță la impact ca modelele cu motoare convenționale cu ardere internă.

Designul ideal: pachetul de baterii de la ŠKODA ENYAQ iV este instalat în podeaua automobilului din motive de siguranță în caz de impact

 Sunt foarte rare situațiile în care un automobil electric ia foc după un accident. Nici măcar un impact violent nu este suficient pentru a cauza incendierea unei baterii. Doar în cazul improbabil al deteriorării sau deformării unității de stocare a energiei, ar putea lua foc celulele bateriei. Pentru a reduce acest risc, pachetul bateriei de la ŠKODA ENYAQ iV, de pildă, este instalat în podeaua automobilului, din motive de siguranță în caz de coliziune. Modulele în sine sunt integrate într-o carcasă stabilă, hidro-izolată.

Sistem avansat de siguranță pentru situațiile de accident

Inginerii acordă o atenție specială prevenirii supraîncărcării unității de stocare a energiei. Astfel, tehnologia sofisticată cu releuri de protecție și senzorii avansați au grijă să reducă la minimum riscul de supratensiune sau suprasolicitare termică. Sunt monitorizate în permanență temperatura, nivelul de încărcare și alți parametri ai bateriei de propulsie. De asemenea, sistemul de înaltă tensiune este proiectat în sine conform celor mai ridicate standarde de siguranță. Astfel, in cazul unui accident sau al unei defecțiuni, componentele electrice vor fi deconectate în câteva milisecunde de la baterie, astfel că se întrerupe tensiunea și nu există niciun pericol pentru pasageri.

 

 Testele independente care parțial merg mult mai departe decât cerințele impuse de lege au arătat că fiind bine protejate, pachetele bateriei rămân nedeteriorate chiar și în cazul în care caroseria este deformată și că nu că nu există un risc crescut de incendiu în cazul unei coliziuni. Sistemul integrat de decuolare a răspuns, de asemenea, sigur și fiabil în toate testele.

 

Materiale foto pentru presă:

Siguranță maximă: automobilele electrice ŠKODA sunt la fel de sigure ca modelele cu motoare cu ardere internă  Încă din primii pași ai etapei de dezvoltare a automobilelor electrice ŠKODA iV, inginerii ŠKODA AUTO iau o gamă largă de măsuri pentru a se asigura că automobilele oferă siguranță maximă, chiar și în cazul unui accident.

O atenție deosebită este acordată instalării bateriilor de înaltă tensiune, astfel încât acestea să fie protejate la impact și să fie totodată protejate și împotriva suprasolicitărilor.

 

Download                                Sursa: ŠKODA AUTO

 

ŠKODA AUTO

intenționează ca până în anul 2030 să fie în Topul 5 al celor mai bine vândute mărci din Europa, în baza unui portofoliu atractiv de modele în segmentele de intrare în gamă, precum și cu modele electrice adiționale. se îndreaptă cu pași siguri spre URMĂTORUL NIVEL, ghidată de STRATEGIA ŠKODA 2030.

se îndreaptă spre statutul de lider al mărcilor europene în India, Rusia și Africa de Nord

în prezent, marca le oferă clienților următoarele game de autoturisme: FABIA, SCALA, OCTAVIA, SUPERB, KAMIQ, KAROQ, KODIAQ și ENYAQ.

a livrat clienților de pe întregul glob peste 1 milion de automobile în 2020.

face parte de 30 de ani din Grupul Volkswagen. Grupul Volkswagen este unul dintre cele mai de succes concerne auto din lume.

produce și dezvoltă independent, dar în asociere cu Grupul, nu doar autoturisme, ci și componente, precum motoare și transmisii.

are trei sedii în Republica Cehă; produce în China, Rusia, Slovacia și India, în principal prin intermediul unor parteneriate încheiate în cadrul Grupului, precum și în Ucraina cu parteneri locali.

are la nivel mondial peste 43.000 de angajați și activează în peste 100 de piețe.