Evoluție fulminantă

Odată cu creşterea unităţilor vândute, creşte şi Porsche. Domeniul vânzărilor cu amănuntul - ulterior Porsche Inter Auto (PIA) - prinde formă la începutul anilor 1950, conturându-se tot mai clar în anii 1960. Sediul de pe Alpenstrasse din Salzburg face primii paşi, iar apoi, pe parcursul anilor, urmează filialele din Wiener Neustadt (condusă de Ing. Ernst Piëch, cel mai mare fiu al lui Louise Piëch), Zell am See, Kapfenberg şi multe altele. Azi, PIA cuprinde 56 de dealership-uri în întreaga Austrie.

Semn al creșterii

În 1956 demarează activitatea la atelierul din zona gării, alături de noua clădire destinată clienţilor, numită Porschehof I (Curtea Porsche) şi poreclită ulterior "clădirea albastră". În 1962 este construit Porschehof II, pe strada Fanny-von-Lehnert, care cu emblema albastră VW de pe acoperiş semnalează tuturor unde este casa VW în Salzburg.

Succese în motorsport-ul internațional

Dar Porsche Salzburg atrage atenţia şi prin activităţile sale în motorsport. La finele anilor 1960, maşinile de curse din Formula Vau fac furori, iar cu Porsche 917, Porsche Salzburg impresionează la Le Mans şi aduce acasă primul trofeu al mărcii Porsche pentru victoria la general de la Le Mans. Câţiva ani mai târziu, atrag atenţia Broscuţele de raliu, care câştigă şi Raliul Elba.

Cu idei noi pe traiectoria succesului

Prin extinderea ofertei dezvoltate în anii ulteriori în domeniul auto, compania schiţează importante repere pentru actuala Porsche Holding. Odată cu înfiinţarea serviciului de închirieri auto, în 1962 şi a serviciilor de leasing în 1966, Porsche începe încă de devreme să încurajeze domeniul serviciilor şi cu ajutorul unor măsuri de marketing ingenioase, să aducă pe noi culmi ale recordurilor de vânzări Broscuţa care încă de pe atunci avea o vârstă respectabilă.

Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Accepta&Continua